Un pick-up pentru vinil bun se recunoaște după patru lucruri: o placă turnantă stabilă, un braț care permite reglaje, o doză cu ac înlocuibil și un preamplificator phono potrivit. Dacă aceste patru piese sunt în regulă, discurile sună curat și se uzează cât mai puțin. Restul, de la culoarea capacului până la forma cutiei, ține de gust și de felul în care arată în cameră.
Mulți începători cumpără prima dată după aspect sau după preț, apoi află că aparatul nu are ieșire pentru boxe sau că acul nu se mai găsește nicăieri. Câteva verificări simple, făcute înainte de plată, te scutesc de asemenea surprize.
Ce înseamnă transmisie cu curea și transmisie directă?
Platanul, adică discul rotitor pe care stă vinilul, trebuie să se învârtă cu viteză constantă: 33 și o treime de rotații pe minut pentru discurile mari (LP) și 45 pentru single-uri. Există două metode obișnuite de a-l pune în mișcare.
- Transmisia cu curea: motorul este separat de platan și îl rotește printr-o curea subțire de cauciuc. Vibrațiile motorului ajung mai puțin la ac, de aceea acest sistem este apreciat pentru ascultarea liniștită. Cureaua se întinde în timp și se schimbă periodic, o piesă ieftină, dar care trebuie să existe pe piață pentru modelul tău.
- Transmisia directă: motorul se află chiar sub platan. Pornirea este rapidă, viteza stabilă, iar mecanismul nu are curea de schimbat. Modelele robuste de acest fel sunt preferate de cei care pun muzică la petreceri sau care schimbă des discurile.
Niciunul nu este în mod absolut mai bun. Contează execuția: un platan greu, bine rulat, fără joc lateral, bate un platan subțire de plastic indiferent de tipul de transmisie.
Doza și acul: ce se montează pe braț?
Doza (în engleză cartridge) este piesa mică de la capătul brațului care poartă acul și transformă mișcarea lui în semnal electric. Două familii se întâlnesc cel mai des: dozele cu magnet mobil (MM) și cele cu bobină mobilă (MC). Pentru un începător, MM este alegerea firească, pentru că acul se schimbă ușor, de multe ori fără scule, iar semnalul este puternic și se leagă la orice preamplificator phono obișnuit. Dozele MC sună foarte bine, dar costă mai mult și cer un preamplificator special.
Acul are la vârf o piatră mică, de obicei diamant, cu o formă numită conică sau eliptică. Cel conic este mai tolerant și mai rezistent, cel eliptic urmărește șanțul mai fin, dar cere un reglaj mai atent. Orice ac se uzează; ca regulă generală, după câteva sute de ore de ascultare sunetul devine aspru, iar discurile încep să sufere. De aceea, înainte să cumperi un aparat second-hand, întreabă ce doză are și dacă acul de schimb se mai produce.
Cum reglezi brațul pentru a proteja discurile?
Brațul are două reglaje care contează mult. Primul este forța de apăsare a acului pe disc, măsurată în grame. Fiecare doză are un interval recomandat de producător, de pildă între 1,5 și 2,5 grame, iar contragreutatea din spatele brațului se rotește până se ajunge la valoarea potrivită. O apăsare prea mică face acul să sară, una prea mare tocește șanțul. Al doilea reglaj este anti-skating-ul, o forță mică ce împiedică brațul să alunece spre centrul discului.
Un aparat la care aceste reglaje lipsesc sau sunt doar decorative înseamnă un compromis. Multe pick-up-uri compacte cu boxe încorporate au braț fix și apăsare mare, iar un disc ascultat des pe ele se poate uza mai repede decât ți-ai dori. Dacă vrei să construiești o colecție, caută un braț cu contragreutate reglabilă, iar despre îngrijirea discurilor citește și greșelile frecvente cu vinilul de colecție.
De ce ai nevoie de un preamplificator phono?
Semnalul care iese dintr-o doză este foarte slab și, în plus, este înregistrat pe disc cu o curbă de egalizare standard numită RIAA: basul este atenuat, iar înaltele sunt accentuate la gravare. Preamplificatorul phono ridică nivelul semnalului și aplică curba inversă, astfel încât sunetul să revină la forma lui firească. Fără el, muzica se aude slab și subțire.
Verifică în specificații trei lucruri:
- dacă pick-up-ul are preamplificator încorporat (adesea cu un comutator marcat Phono/Line);
- dacă amplificatorul sau receiverul tău are intrare Phono;
- dacă nu au niciuna, trebuie să cumperi un preamplificator extern, o cutie mică ce se pune între ele.
Un pick-up conectat la intrarea obișnuită Line a unui amplificator, fără preamplificator, sună exact cum am descris: pierdut și lipsit de bas. Mulți cred atunci că aparatul este defect, deși problema este doar de conectare.
Ce greșeli apar la prima achiziție?
- Se cumpără un model foarte ieftin, cu braț din plastic ușor, la care acul nu se mai găsește.
- Se ignoră starea curelei și a acului la un aparat second-hand. Un aparat vechi merită cumpărat numai dacă există piese de schimb.
- Se pune aparatul pe un raft instabil, lângă boxe. Vibrațiile ajung înapoi la ac și produc un zgomot jos, un huruit, uneori chiar sărituri.
- Se uită protecția acului: o doză fără capac de protecție se strică ușor la mutare.
Locul contează și el. Alege o suprafață plană și rigidă, departe de boxe, și verifică cu o nivelă mică dacă platanul stă orizontal. Dacă ai deja o colecție, merită să știi cum o arăți frumos, iar pentru asta găsești idei în ghidul despre expunerea obiectelor vechi pe rafturi.
Întrebări frecvente
Pot folosi orice pick-up cu orice boxe?
Nu. Boxele pasive au nevoie de un amplificator, iar boxele active se leagă direct doar dacă pick-up-ul are preamplificator sau dacă adaugi unul extern.
Cât de des schimb acul?
Depinde de tipul de ac și de cât asculți. Producătorul indică de obicei un număr de ore de funcționare; când sunetul devine aspru sau apar distorsiuni la pasajele puternice, este momentul schimbării.
Merită un pick-up vechi, de epocă?
Da, dacă este în stare mecanică bună și dacă găsești ace și curele. Un model de acum câteva decenii, revizuit corect, poate sta alături de aparate moderne, iar povestea lui se adaugă colecției. Pentru atmosfera muzicală mai largă, poți urmări și publicația online dedicată muzicii și artiștilor.
