Fotografiile vechi se datează în patru pași: privești suportul pe care e lipită imaginea, apoi hainele și coafurile, apoi decorul și, la final, inscripțiile din spate. Niciun indiciu nu dă singur un an exact, dar toate la un loc te duc de obicei la un interval de zece-cincisprezece ani, suficient cât să știi în ce deceniu a fost făcută poza.
Cutia de pantofi cu poze din casa bunicilor ascunde adesea decenii întregi de istorie, iar fără date, chipurile rămân simple siluete. O poză pe care scrie doar „Ana și Mitică” spune puțin, însă aceeași poză plasată în anii patruzeci devine o piesă dintr-un puzzle mai mare. Merită să lucrezi metodic, cu o foaie de hârtie și un creion moale lângă tine.
Ce îți spune suportul fotografiei?
Materialul pe care stă imaginea e primul indiciu. Cele mai vechi imagini păstrate prin case de familie sunt adesea lipite pe un carton rigid, gros, uneori cu colțurile rotunjite sau cu un chenar auriu. Astfel de fotografii, montate pe carton, sunt tipice pentru a doua jumătate a secolului al XIX-lea și începutul secolului al XX-lea. Cartonul subțire, cu numele și adresa atelierului imprimate pe față sau pe spate, indică o fotografie făcută la un atelier profesionist, nu acasă.
Dacă fotografia e pe hârtie lucioasă și marginile sunt albe, uneori cu un decupaj în zigzag, vorbim de copii de laborator din deceniile de mijloc ale secolului trecut. Hârtia mată, cu tentă maronie, e mai veche decât cea lucioasă și neutră. Pozele color apărute în casele românești din a doua jumătate a secolului al XX-lea au adesea culori virate spre roșu sau verde, semn al filmului și al developării din epocă, de pildă pe filme de tip ORWO.
Cum citești hainele, coafurile și pozele de grup
Moda schimbă ritmul mai repede decât orice alt detaliu vizibil. Aici ajută să te uiți la trei lucruri: croiala hainelor, lungimea fustelor sau a paltoanelor și felul în care e aranjat părul. Mustățile răsucite și redingotele largi duc spre finalul secolului al XIX-lea, în timp ce taliile joase și părul tuns scurt la femei sunt asociate cu anii douăzeci ai secolului trecut. Costumele cu umeri largi și pălăriile cu boruri mici sunt specifice anilor patruzeci.
Costumele populare nu se supun acelorași reguli, pentru că se transmit între generații, deci nu te baza pe ele ca pe un indiciu sigur. În schimb, uniformele școlare, cele militare sau salopetele de fabrică au modele care se schimbă prin decrete și regulamente și pot fi comparate cu fotografii din arhive publice. Dacă ai o uniformă în poză, caută un ghid de uniforme pentru perioada pe care o bănuiești.
- Diferența dintre un copil de câteva luni și unul de un an e vizibilă în haine: botoșeii și scutecele indică vârsta, deci apropie data nașterii de cea a pozei.
- Dacă un adult apare tânăr în poză și îl știi bătrân în alta, poți calcula un interval prin scădere.
- Pozele de nuntă au de regulă dată notată, iar în ele găsești adesea rude care apar și în alte fotografii.
Ce cauți în fundal și în obiectele din poză?
Decorul unui atelier foto era un cod în sine: draperii grele, coloane de carton, balustrade și peisaje pictate. Aceleași elemente se repetă pe zeci de ani, deci nu folosi fundalul ca singur argument. Folosește-l mai degrabă ca să confirmi un interval. Obiectele din cadru, cum ar fi un aparat de radio, o mașină, un tramvai sau o clădire, pot fi comparate cu ilustrații din cărți și ziare. Dacă recunoști un monument sau o stradă, o căutare în arhivele orașului îți poate spune când a fost construit sau demolat ceva ce apare în fundal.
Hârtia veche trebuie atinsă cât mai puțin. Scoate fotografia din ramă doar dacă ai mâinile curate și uscate, mai bine cu mănuși de bumbac. Nu o lipi cu bandă adezivă și nu scrie pe ea cu pix, pentru că cerneala trece prin suport și lasă urme pe imagine.
Cum folosești inscripțiile din spate?
Verso-ul fotografiei e adesea mai bogat decât fața. Caută ștampile de atelier, numere de comandă, semnături, dedicații cu dată. O dedicație de tipul „de ziua ta, 1938” e un reper direct, dar atenție: poate fi vorba de data dăruirii, nu de data la care s-a făcut poza. Compară scrisul de mână cu alte scrisori din familie, pentru că un stil caligrafic bine definit apare în același interval de ani la aceeași persoană.
Dacă nu există nicio inscripție, nu scrie tu direct pe fotografie. Notează informațiile pe un plic de hârtie fără aciditate, în care ții poza, sau pe o fișă separată, cu numărul de ordine al pozei. Așa ai o evidență clară, iar originalul rămâne neatins.
De ce merită o fișă pentru fiecare poză?
Memoria familiei se pierde repede, iar rudele care știu povestea nu mai sunt la îndemână mult timp. O fișă simplă ține minte ce ai aflat: cine apare, în ce ordine, unde a fost făcută fotografia, ce suport are și care e intervalul de ani estimat. Dacă lucrezi cu o colecție mai mare, vei vedea cât de util e un sistem de numerotare, pe care îl poți construi după modelul descris în psihologia colecțiilor personale.
Când pozele sunt bine ordonate, poți face și un arbore de familie ilustrat. Scanează fiecare imagine la o rezoluție care să permită mărirea, păstrează originalul într-un loc răcoros, uscat și întunecat și lucrează doar pe copia digitală. La fel faci și cu orice altă piesă de valoare sentimentală, așa cum se întâmplă în cazul unei picturi vechi de familie, care cere aceeași răbdare.
Întrebări frecvente
Pot afla anul exact dintr-o fotografie fără dată?
De obicei nu. Poți ajunge la un interval de zece-cincisprezece ani, folosind suportul, hainele și obiectele din poză. Anul exact apare doar dacă există o inscripție sau un document care o însoțește.
Cum curăț o fotografie veche prăfuită?
Folosește o pensulă moale, curată, și mișcări ușoare dinspre centru spre margini. Nu folosi apă sau soluții de curățat, pentru că emulsia fotografică se poate desprinde.
Unde păstrez pozele vechi?
Într-un loc fără umezeală și fără lumină directă, în cutii sau plicuri de hârtie fără aciditate, nu în albume cu foi adezive. Scoase din rame, fotografiile se deformează mai puțin dacă sunt așezate pe orizontală.
