Vânzătorul spune că dulapul e din anii treizeci. Tu ai o bănuială că e mai nou, dar nu ai cu ce s-o dovedești. Răspunsul se ascunde, de obicei, acolo unde nu se uită nimeni: în interiorul sertarelor, pe spatele panourilor, sub blat, în jurul șuruburilor. Mobila nu minte prea ușor, pentru că felul în care a fost făcută se schimbă odată cu uneltele și cu obiceiurile din fiecare epocă. Nu devii expert într-o după-amiază, dar câteva semne simple te ajută să distingi o piesă veche, făcută cu răbdare, de una grăbită sau de o imitație. Iată pe ce te uiți, în ordinea în care merită privită.
Sertarul, cartea de vizită a piesei
Scoate sertarul complet și întoarce-l. Colțurile unde se întâlnesc părțile laterale cu fața sunt cele mai grăitoare. Îmbinările în coadă de rândunică, cu dinți înclinați care se prind unul în altul, sunt semnul unei lucrări atente. Când dinții sunt mari, neregulați și puțin diferiți între ei, de multe ori este lucru făcut de mână; când sunt mărunți, egali și perfect aliniați, în spatele lor stă o mașină.
Nu e o regulă fără excepții. Un meșter priceput putea face dinți foarte regulați cu mâna, iar o fabrică mică putea lăsa îmbinări simple. Totuși, un sertar în care laturile sunt doar bătute cu cuie sau lipite la colț arată o piesă ieftină sau mai nouă, făcută pentru viteză.
Privește și fundul sertarului. Lemnul subțire, pus în șanț, cu fibra orientată dinspre față spre spate, apare des la piese bine lucrate. Plăcile din PAL sau din fibră comprimată, cu suprafața netedă și lipsită de desen, arată că piesa e relativ recentă. Atinge marginea: lemnul adevărat are fibră vizibilă și se simte cald sub deget, în vreme ce placa presată are un aspect uniform și mat.
Mai e un detaliu al sertarelor: ghidajele. Pe mobila veche, sertarul alunecă pe doi lăstari de lemn sau pe un cadru simplu, iar lemnul din locurile de frecare e lustruit de mâna celor care l-au tras zi de zi. Pe piesele mai noi apar șine metalice sau plastic, montate cu șuruburi mărunte. Dacă într-o piesă „veche” dai peste o șină de plastic, ai aflat deja destul.
Urmele sculelor și ale timpului
Lemnul păstrează amprenta uneltei care l-a tăiat. Pe spatele unui panou sau pe partea de dedesubt, unde nu s-a mai șlefuit, poți vedea mici dungi paralele și drepte, de la ferăstrăul cu pânză. Dungile curbe, în arcuri largi, vorbesc despre un fierăstrău circular. Pe piese foarte vechi apar urme de rindea de mână, ușor ondulate, ca niște valuri mici, pe care le simți cu degetul.
Uzura firească se recunoaște după locurile unde apare. Marginile unde se pun mâinile, mânerele, piciorul din față, partea de sus a sertarului sunt mai șlefuite de folosire. Dacă o piesă pretinsă veche are uzura distribuită egal, ca după o treabă făcută cu șmirghel, ia-o ca pe un semnal. O piesă vremuită cu adevărat se uzează într-un fel pe care nu-l poți falsifica ușor.
Culoarea lemnului din interior diferă de cea de la exterior. Lemnul expus la lumină întunecă sau se luminează în timp, iar în interiorul sertarelor rămâne mai aproape de culoarea originală. Dacă interiorul e la fel de închis ca fața, e posibil ca piesa să fi fost patinată artificial.
Uită-te și la cum s-a mișcat lemnul. Un panou larg, vechi de zeci de ani, are de obicei o ușoară curbură sau o fisură fină acolo unde fibra a lucrat cu schimbările de umiditate. O piesă foarte dreaptă, perfect netedă, cu îmbinări fără nicio mișcare, e fie lucrată cu lemn uscat artificial, fie mai nouă. Nu e un verdict, e un indiciu printre altele, iar indiciile se adună.
Dacă ai ocazia, compară două piese aflate alături: una despre care știi că e veche și una dubioasă. Diferențele de greutate, de miros, de sunet la lovirea ușoară cu degetul devin evidente când le pui față în față, chiar și pentru un ochi neexersat.
Șuruburile, cuiele și feroneria
Șuruburile sunt un indicator sigur, cu puțină atenție. Șuruburile foarte vechi au fanta tăiată strâmb, nu perfect centrată, iar capul poate părea ușor neregulat. Cele de fabrică, mai noi, au filetul uniform până la vârf și fanta dreaptă. Un șurub cu cap în cruce într-o piesă care pretinde să fie din secolul trecut, mai ales dacă pare nou și strălucitor, a fost, cel mai probabil, pus ulterior.
Aceasta nu înseamnă automat că piesa e falsă. Ea poate fi veche și reparată. Compară găurile: dacă un șurub nou stă într-o gaură mai mare, a înlocuit unul mai vechi, iar dacă în jurul lui se vede lemn deschis la culoare, înseamnă că intervenția e recentă.
La feronerie caută semne de schimbare. Mânerele, balamalele și încuietorile originale poartă aceeași patină ca restul piesei și stau în găuri care li se potrivesc. Dacă pe lemn se văd găuri goale sau urme în jurul unui mâner, e posibil ca acesta să fi fost schimbat. O schimbare nu scade neapărat valoarea piesei, însă e bine să știi ce primești și să negociezi în consecință.
Picioarele și baza spun și ele ceva. La mobila veche, picioarele sunt adesea prinse în cep și mortează, adică un lemn intră în celălalt, fără alt ajutor. Cele moderne se prind frecvent cu șuruburi lungi sau cu plăcuțe metalice. Uită-te sub piesă cu o lanternă: dacă vezi plăcuțe de oțel și șuruburi de fabrică, piesa e de dată recentă, oricât de bine ar fi imitat exteriorul.
- Scoate sertarele și privește colțurile și fundul lor.
- Caută urmele sculelor pe părțile neșlefuite, la spate și dedesubt.
- Compară șuruburile și găurile lor, dacă sunt toate la fel și se potrivesc.
- Verifică dacă feroneria are aceeași patină ca lemnul.
- Miroase interiorul: un miros chimic puternic trădează un finisaj recent.
Furnirul, lacul și ce ascund ele
Furnirul este o foaie subțire de lemn bun, lipită peste un lemn mai ieftin. Nu e un defect; piesele frumoase din prima jumătate a secolului trecut sunt adesea furniruite. Contează grosimea și felul în care e lipit. Furnirul vechi, tăiat gros, rezistă la șlefuiri ușoare; cel foarte subțire, mai nou, se vede că dispare repede dacă se șlefuiește prea mult.
Lacul îți spune și el câte ceva. Cel vechi, de tip șelac, are o strălucire caldă și moale, iar zgâriat ușor cu unghia, poate lăsa o pudră fină; cel poliuretanic mai nou are un luciu rece, uniform, ca de plastic. Nu zgâria niciodată o piesă a altuia fără voie, dar încearcă într-un loc ascuns, cu acordul vânzătorului, dacă vrei o certitudine mai mare.
Fii atent la ceea ce pare prea bine: o piesă declarată veche, dar cu lac perfect și lemn fără nicio urmă de uzură, poate fi refăcută sau chiar imitată. Un strat de lac proaspăt poate ascunde multe, de la fisuri până la reparații mari, așa că nu te lăsa păcălit de luciu.
Etichete, ștampile și ce faci cu ele
Pe unele piese găsești etichete de hârtie, ștampile arse în lemn sau numere scrise cu creionul pe dos. Acestea pot indica un atelier, o serie sau chiar un transport vechi. Nu le lua de bune fără alte dovezi: etichetele se pot lipi, iar ștampilele se pot imita. Totuși, când semnele se potrivesc cu restul, adică îmbinările, uneltele, șuruburile, devin un argument în plus.
Notează tot ce găsești și fotografiază. Dacă vrei să afli mai mult, un meșter restaurator sau un anticar cu experiență te poate ajuta, mai ales dacă îi arăți pozele și îi spui ce ai observat. Cere părerea mai multor oameni dacă piesa e importantă pentru tine, pentru că fiecare vede lucruri diferite.
Nu confunda vechimea cu valoarea. O piesă foarte veche, dar prost lucrată sau deteriorată, poate valora mai puțin decât una mai nouă, dar bine făcută. Mulți colecționari caută mai întâi calitatea execuției, apoi vârsta.
Când nu poți afla vârsta exactă, nu e o tragedie. Poți spune cinstit că piesa pare să fie dintr-o anumită perioadă, fără certitudine, și să te bucuri de ea oricum. Mulți vânzători apreciază cumpărătorii care nu cer certificate pentru orice scaun, ci se uită, pun întrebări și își asumă o decizie. Prețul se negociază mai ușor când amândoi știți că vechimea e probabilă, nu dovedită.
Cum îți formezi ochiul
Privitul se învață repetând. Cu fiecare piesă pe care o deschizi, vei începe să recunoști ritmul și aerul fiecărei epoci. Vizitează muzee de mobilă sau case memoriale, unde piesele sunt prezentate cu explicații, și compară cu ce vezi în piețe. Ia o carte bună despre stilurile mobilei, deși nu e nevoie de multe pagini, și învață pe loc.
Exersează acasă: uită-te la dulapul din hol, la masa din bucătărie, la scaunul moștenit. Scoate sertarele, întoarce piesele, uită-te la îmbinări. Vei fi surprins cât de multe vezi, odată ce ai învățat să cauți.
Mâine, ia o lanternă și deschide cel mai vechi sertar din casă. Privește colțurile, numără dinții, caută urmele sculei. E un început simplu, care îți va schimba felul în care te uiți la orice piesă de mobilier, în piață sau acasă.
