Holcim România, sub o nouă identitate vizuală, adoptă un model integrat de decarbonizare și lansează ECOPlanet PLUS, ciment cu 30% mai puține emisii de CO2

By

Holcim România adoptă un model de decarbonizare a business-ului, în patru piloni, desfășurat pe întreg lanțul valoric al sectorului de construcții și lansează ECOPlanet PLUS, ciment aditivat însăcuit cu performanță ridicată și peste 30% mai puține emisii de CO2, în tranziția spre Net Zero.

Toate acestea în contextul lansării unei noi identități vizuale, atât la nivel de companie, cât și pentru noua gamă integrată de produse la sac, aliniate identității globale.

„Este un moment important din viața companiei noastre în procesul de realizare a obiectivelor Net Zero și în eforturile de a deveni lider în soluții inovatoare și sustenabile de construcție. Lumea este în continuă schimbare, iar nevoia de soluții sustenabile este esențială pentru a construi mai bine pentru generațiile următoare. Ne angajăm ca până în 2030 să reducem cu 50% amprenta netă de carbon în producția de material cimentos față de anul începerii activității în România. De la începerea activității Holcim în România și până în prezent am realizat investiții esențiale pentru modernizarea, tehnologizarea și decarbonizarea operațiunilor, care se ridică la peste 900 de milioane de euro, pentru a susține misiunea noastră ambițioasă.”, a declarat Bogdan Dobre, CEO Holcim România și Market Head Moldova.

Un model integrat de decarbonizare în patru piloni

Holcim își propune decarbonizarea business-ului, pe un model bazat pe patru piloni, de la operațiuni, la formulări inovatoare ale produselor și până la faza de construcție și utilizare a clădirilor. Modelul de decarbonizare este susținut de fapte și rezultate generate în timp, atât la nivel local, cât și global:

  • DECARBONIZĂM OPERAȚIUNILE HOLCIM – investim în tehnologii care să permită utilizarea de combustibili alternativi, materii prime alternative și energie verde
  • LIVRĂM PRODUSE ȘI SOLUȚII CU PERFORMANȚĂ RIDICATĂ ȘI EMISII REDUSE DE CO2 – construim inteligent, cu mai puține resurse, decarbonizând construcțiile
  • DEZVOLTĂM SOLUȚII PENTRU CLĂDIRILE DIN VIITOR – contribuim la construirea unor orașe mai verzi și la utilizarea în mod sustenabil a clădirilor
  • ÎNCURAJĂM UTILIZAREA RESURSELOR PROVENITE DIN DEȘEURI DIN CONSTRUCȚII ȘI DEMOLĂRI – stimulăm construcția circulară prin reutilizare

7% din emisiile globale de CO2 sunt generate de industria cimentului. Suntem conștienți de rolul și responsabilitatea noastră în privința transformării operațiunilor noastre în operațiuni mai verzi, proces prin care ne propunem în Holcim România o țintă de reducere cu 50% a amprentei de CO2 în producția de ciment până în 2030, comparativ cu anul începerii activității în România. În cei peste 25 de ani de activitate în România, Holcim și-a redus deja cu peste 25% emisiile nete de CO2 și a crescut cu 25% eficiența energetică.

lansarea ecoplanet plus, ciment aditivat însăcuit, cu 30% mai puține emisii de co2

După lansarea în 2021 a primului ciment verde vrac ECOPlanet și a gamei de betoane verzi ECOPact, Holcim lansează ECOPlanet PLUS, ciment aditivat însăcuit cu performanță ridicată și 30% mai puține emisii de CO2.

Noul ciment este ideal pentru aplicații multiple, asigurând obținerea unor rezultate superioare în mod constant, conform clasei de rezistență. ECOPlanet PLUS este dezvoltat pentru asigurarea durabilității construcțiilor rezidențiale, comerciale și industriale, inclusiv pentru lucrări de renovare și modernizare.

Holcim este în centru și conectează toate dimensiunile mediului construit – circular – cu posibilități infinite: „Tranziția spre net zero necesită o colaborare fără precedent pe întreg lanțul valoric. Suntem conștienți de rolul nostru în industrie și în lumea în care trăim, astfel încercăm la rândul nostru să ne responsabilizăm colaboratorii, stimulând tranziția la un mediu construit sustenabil prin promovarea soluțiilor verzi. Iar noua identitate vizuală, atât prin culori, cât și prin mesajul aspirațional, arată că ne asumăm să construim o lume mai verde, mai inteligentă, pentru toți”, a adăugat Bogdan Dobre, CEO Holcim România & Market Head Moldova.

By