Proiect de anvergura in capitala: „Dambovita, un Rau armonizat cu orasul”


Primarul General, Nicușor Dan, a participat, ieri, 16 Septembrie, la conferinţa „Dâmboviţa, un Râu armonizat cu oraşul”, în cadrul căreia a fost prezentată o primă propunere de amenajare a Râului Dâmboviţa şi înfiinţare a unei axe verzi-albastre care să străbată capitala si sa adauge… „plus valoare” peisajului urban.

Primarul Capitalei, Nicușor Dan:

“Dâmbovița trebuie să aparțină orașului !

Râul care traversează Capitala este o uriașă oportunitate pe care o putem folosi pentru a face orașul mai atractiv și mai prietenos pentru locuitori și pentru turiști.

Am făcut deja un prim pas pentru realizarea zonelor pietonale pe cele două maluri ale Dâmboviței de la Piața Unirii la Izvor ca urmare a semnării certificatului de urbanism pentru o parte din proiectul Planul Integrat de Dezvoltare Urbană (PIDU) inițiat în urmă cu 15 ani.

Parte a acestui proiect este și refacerea celebrului Pod al Calicilor care va lega Centrul Istoric de zona Palatului de Justiție.

Am toate motivele să sper că în următoarele trei luni vom putea lansa achiziția pentru execuția acestor lucrări.

În ceea ce priveşte proiectul în ansamblu, care vizează amenajarea întregului curs al Dâmboviţei, am selectat şi centralizat până în prezent, alături de toate instituţiile cu atribuţii în domeniu, o serie de propuneri. Sunt avute în vedere proiecte de înverzire a malurilor Dâmboviţei, prin crearea unui traseu de promenadă urbană şi pentru biciclete între Lacul Morii şi Parcul Natural Văcăreşti, dar şi înfiinţarea unor zone dedicate activităţilor culturale, sportive şi comerciale.

Mulțumesc Asociației “Ivan Patzaichin – Mila 23” pentru invitația la conferința de astăzi la care am participat alături de alți decidenți politici, specialiști și reprezentanți ai societății civile”.

Articolul Proiect de anvergura in capitala: „Dambovita, un Rau armonizat cu orasul” apare prima dată în Bucuresti Business – Despre afaceri. Zi de zi.



Source link

bazar-vintage.ro

Learn More →